fbpx

Alexandra Nițu

Psiholog MAZE Center - Alexandra Nitu

Formări:

  • Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Titu Maiorescu.
  • Master și formare în Terapii cognitiv-comportamentale, Universitatea Titu Maiorescu.

Despre mine:

Numele meu este Alexandra Nițu, sunt psihoterapeut cognitiv comportamental și psiholog clinician atestat de către Colegiul Psihologilor din România.
În fiecare clipă a vieții noastre ne construim viitorul! Astfel că fiecare clipă și situație a trecutului nostru ne-au condus către acest prezent în care trăim. Situațiile trecute din viața noastră ne afectează prezentul și viitorul mai mult decât ne imaginăm sau știm.
O anumită întâmplare din trecut, pe lângă faptul că ne-a condus la ceea ce suntem azi, ne va modela și tiparul comportamental al celui ce vom fi. Putem să schimbăm programele, credințele, convingerile limitative oricând suntem dispuși să privim către interiorul nostru.
Fiecare din noi vine cu bagaje interioare generate de experiențele de viață, bagaje de care majoratea nu sunt conștienți, nu înțeleg cum le afectează viața și/sau nu le pot gestiona în favoarea lor.
De aceea este nevoie să ne cunoastem mai bine pe noi înșine și să luăm măsurile adecvate care ne ajută acum să facem schimbarea care contează. Succesul și eșecul reprezintă călătoria ta interioară, hai să descoperim împreună bogățiile acestui drum numit viață.
Pentru ființa umană, fiecare moment este o provocare de a fi autentic. Cunoașterea și încrederea în sine fiind principalele instrumente în dobândirea autenticității.
Dacă prin întrebările, neliniștea interioară, suferința de zi cu zi nu înveți să ceri cu adevărat ajutorul, ci doar îți manifești neîncrederea în tine, te amăgești… Sinceritatea față de tine însuți se poate dobândi mai usor decât îți poți imagina.
Vom avea întâlniri complexe, pe teme ale vieții cotidiene, dar și pe teme la care te gândesti rareori în viață: despre conștiință, despre cum să educi atenția, cum să devii focusat și centrat în atingerea obiectivelor propuse, dar și despre cum să înțelegi relațiile cu cei din jur, despre conflictele interioare, dar și despre pacea sufletului.

Împreuna sunt convinsă că vom reuși a integra și a ști cum să aplicăm cunoașterea și încrederea de sine în viața de zi cu zi.

Servicii:

  • Psihoterapie individuală și de cuplu;
  • Psihoterapie pentru depresie, anxietate;
  • Intervenții psihologice în traumă;
  • Rezolvarea de probleme;
  • Dezvoltare personală;
  • Tulburări de personalitate;
  • Gestionarea emoțiilor, gândurilor negative și conceptelor limitative;
  • Psihoeducație.

Adresă MAZE Centru de Psihologie:

Strada Traian 107, Sector 2,
București 030167

Lasă-ne să te ajutăm!
Scroll to Top