fbpx

‘Copilul meu loveste alti copii’ – Care sunt sursele acestui comportament si ce trebuie sa faci pentru a-l dezobisnui pe cel mic de reactii agresive

Care sunt motivele pentru care copilul loveste alti copii

Cuprins

Pentru multi parinti, a avea un copil agresiv fata de alti copii poate fi jenant si ingrijorator in acelasi timp, mai ales cand cel mic isi manifesta agresivitatea prin muscaturi, zgarieturi sau datul cu piciorul. Nu este neobisnuit, insa, ca prescolarii sa se angajeze in acest tip de comportament. Cu toate acestea, atunci cand lovitul pare a fi modul lor consistent de a reactiona, este timpul sa intervii cu cateva modalitati de educare.

1. Care sunt motivele pentru care copilul loveste alti copii

Exista mai multe motive pentru care copiii simt nevoia de a lovi. Uneori, fac acest lucru pentru ca nu au abilitatile necesare de a-si gestiona sentimentele si de a le exprima intr-un mod mai acceptabil din punct de vedere social. Lovirea poate fi folosita si ca instrument de manipulare, de pilda un copil care are un comportament agresiv catre mama atunci cand ii spune ‘nu’, sperand ca acest comportament ii va schimba parerea. 

Asadar, iata cateva dintre cele mai comune motive care ii pot determina pe cei mici sa loveasca:

  • Isi testeaza limitele in relatiile cu cei din jur. La fel ca in cazul altor comportamente specifice copiilor mici, ei fac acest lucru pentru a testa limitele a ceea ce este acceptabil in mediile sociale. Astfel, cel mic afla si invata ca daca isi loveste partenerul de joaca, acesta va incepe sa planga.
  • Nu au simtul autocontrolului. Comenzile impulsurilor in cazul prescolarilor sunt practic inexistente, potrivit specialistilor. Cel mic isi poate exprima prin lovire atat sentimentele de frustrare si plictiseala, cat si cele de entuziasm. Vestea buna este ca, intre varstele de 5 si 9 ani, controlul impulsurilor incepe sa se dezvolte, iar cu ghidarea potrivita, cei mici isi pot explora mai mult latura empatica. 
  • Nu au resursele necesare pentru a-si procesa sentimentele. Copiii mici mai apeleaza la lovire pentru ca nu cunosc cai prin care sa isi exprime frustrari mai intense. Spre deosebire de un adult, care are capacitatea de a-si analiza si comunica sentimentele, prescolarii nu au resursele lingvistice si cognitive necesare pentru a se examina si controla in anumite medii sociale. In plus, inca invata diferentele dintre ceea ce este bine si ceea ce este rau. 
Ce faci cand copilul tau este agresiv si bate alti copii

2. Ce sa faci atunci cand copilul bate alti copii

Primul lucru pe care ar trebui sa il faci este sa urmaresti comportamentul copilului pentru a observa ce anume il provoaca sa reactioneze astfel. Modul in care familia reactioneaza atunci cand cel mic are tendinta de a lovi este foarte important, deoarece ii poate influenta evolutia in acest sens.

Iata cateva strategii prin care sa ii inveti pe cei mici cum sa se comporte in astfel de situatii:

  • Stabileste un set de reguli 

Regulile pot sa directioneze copilul intr-o directie favorabila din punct de vedere comportamental. Este important sa evidentiezi de fiecare data ca lovitul, muscatul si orice alt act de agresiune fizica nu sunt permise. Aplica aceste reguli intr-un mod pozitiv, ori de cate ori este posibil. De pilda, cand copilul are un astfel de comportament, nu ii spune direct ‘Nu lovi!’, ci explica pe un ton bland si cu un vocabular pe intelesul lui despre consecintele acestor gesturi: ‘Daca lovesti, doare’. 

Mai mult, nu este indicat sa porti discutii moralizatoare cu cei mici atunci cand sunt surprinsi in mijlocul unui comportament agresiv. Copiii mici nu sunt capabili sa urmareasca explicatii lungi despre cum gesturile lor ii pot afecta pe cei din jur. O declaratie simpla, dar ferma, ar trebui sa fie suficienta, in timp ce iti indrepti atentia asupra victimei. 

Daca cel mic tot nu se poate linisti, atunci indeparteaza-l din situatie, insa fara sa ridici tonul sau sa te enervezi. Cand este calm, poti discuta despre ce s-a intamplat. Procedand astfel, copilul va invata ca este in puterea lui sa se abtina si sa reactioneze corespunzator atunci cand relationeaza cu alti parteneri de joaca. 

  • Invata-l modalitati prin care sa isi elibereze furia

In cazul copiilor mici, este indicat sa ii ajuti sa isi recunoasca sentimentul de furie spunandu-i: ‘Stiu ca esti suparat/a, dar noi nu lovim! . Pentru copiii de 3-7 ani, poti vorbi despre furie ca fiind ceva normal, dar care poate fi exprimat in alt mod. 

Poti incerca si alte tehnici utile: sa numere pana la zece pana cand este mai putin suparat, sa respire profund pentru a se potoli sau sa isi foloseasca vocabularul pentru a-si exprima frustrarea. In plus, inainte de a merge cu cel mic intr-un anumit mediu social, discuta despre importanta tehnicilor invatate. 

Toate aceste metode il pot ajuta pe copil sa-si stapaneasca si sa-si recunoasca furia ca fiind o emotie importanta. 

  • Rasplateste-i eforturile

Cand il surprinzi pe cel mic linistit si socializand cu calm, asigura-te ca ii vei lauda munca si eforturile sale. De exemplu, daca observi ca intra intr-un conflict cu un alt copil asupra unei jucarii, dar rezolva situatia discutand intr-un mod pasnic, evidentiaza-i faptul ca este bine ca a ales sa-si foloseasca cuvintele, in loc sa recurga la agresivitate. Continua sa lauzi comportamentul respectuos ca o modalitate de a-l motiva sa faca acelasi lucru si in alte situatii similare. 

ce sa faci atunci cand copilul tau este agresiv si bate alti copii

3. Importanta terapiei in cazul copiilor care lovesc alti copii

Daca ai un copil mai mare care intra in conflict cu colegii sau un prescolar cu comportament agresiv, recomandarea este sa apelezi la psihoterapia pentru copii. Discuta cu medicul pediatru al celui mic, care poate recomanda o evaluare pentru a ajuta la determinarea cauzei agresiunii si a unui plan de abordare a acestui comportament. Copiii cu ADHD, de pilda, sunt mai predispusi sa loveasca. Prescolarii cu intarzieri in dezvoltarea psihomotorie pot, de asemenea, sa devina agresivi, deoarece nu au capacitatea de a-si folosi cuvintele sau de a-si gestiona impulsurile.

Unii copii care au deprinderi agresive necesita mai mult ajutor si sustinere pentru a se simti in siguranta si in control. In cazul in care aceste reactii furioase interfereaza cu abilitatea de a functiona in societate, fie in vizita, la scoala sau in parc, poti solicita ajutor profesional specialistilor de la Maze Center, care ofera sesiuni de terapie specializata pentru copiii care intampina dificultati in a exprima un comportament adecvat in anumite medii sociale. Apeland la serviciile unui psihoterapeut, poti descoperi astfel daca nu cumva copilul se confrunta cu un factor de stres determinant sau cu o provocare in dezvoltarea cognitiva si astfel sa ii oferi ajutorul pentru a intelege mai bine sursa unui astfel de comportament. 

Educarea unui copil care loveste poate fi una dintre cele mai mari provocari ca parinte. Insa, cu toate ca poate parea astfel in anumite momente, nu este imposibil sa-ti inveti copilul modalitati adecvate de a interactiona cu alti copii. Este necesara, astfel, stabilirea unui plan clar si consistent, care sa fie urmat in consecinta. Aminteste-ti: cel mai bun exemplu comportamental al copilului sunt parintii sai!

Surse foto: Pexels.com, Unsplash.com.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accesează-ne pe FacebookSusține sănătatea mentală!

Fă parte din comunitatea MAZE - Psychology!
Alături de MAZE ești la curent cu ultimele noutăți din psihologie.

Te așteptăm!

Scroll to Top