Heroes of Tomorrow

Copiii noștri = Eroii societății de mâine

Înțelegem problemele copiilor de astăzi

Toleranța scăzută la frustrare, agresivitatea fizica sau verbală, minciuna, furtul, adicțiile, anxietatea, depresia și dezechilibrele emoționale ale adolescenților se regăsesc, din ce în ce mai des, în viețile copiilor și adolescenților și ele reprezintă costuri ale analfabetismului emoțional (Daniel Goleman). Ce înseamnă analfabetism emoțional? Incapacitatea de recunoaștere și gestionare a emoțiilor și lipsa cunoașterii de sine.

Activitățile din cadrul acestui curs

Activităţile desfăşurate în cadrul acestui curs contribuie la dezvoltarea inteligenței emoționale prin cunoașterea de sine, reglarea emoțiilor, motivare, empatie și abilități sociale, stimulează explorarea sinelui, gândirea creativă, imaginația, spontaneitatea și reflectarea asupra propriului progres și deschide o fereastră către valori și principii morale.

De ce să alegi acest curs?

Din punctul de vedere al învăţării, acest curs va aduce copiilor o mai mare încredere în sine, un mai bun management personal, claritate asupra valorilor personale, obiectivelor și scopurilor personale.

Competențele generale și cele specifice urmărite de acest curs:

Dezvoltarea conștiinței de sine

  • Să cunoască și să numească cât mai multe emoții și sentimente.
  • Să identifice și să conștientizeze emoții și sentimente proprii.
  • Să identifice rolurile proprii.
  • Să identifice ariile vieții.

Autoreglarea emoțiilor

  • Să evalueze emoții și forme de exprimare emoțională adaptative și dezadaptative.
  • Să regleze și să controleze modul în care reacționează la emoții.

Dezvoltarea motivației

  • Să știe și să simtă ce e important în viața sa.
  • Să identifice calitățile și capacitățile personale.
  • Să știe să-și dirijeze emoțiile și sentimentele pentru atingerea scopurilor.

Dezvoltarea empatiei

  • Să dobândească capacitatea de a identifica și a explica emoțiile și sentimentele celorlalți.
  • Să reușească să se pună în postura celuilalt, să privească din perspectiva aceluia.

Dezvoltarea abilităților sociale

  • Să fie capabil să stabilească relații cu alții, în mod sincer, nu superficial.
  • Să fie capabil să mențină relațiile cu ceilalți.

Durata Programului

Durata programului este de 1 an.

Frecvența Întâlnirilor

O dată pe săptămână.

Costul ședințelor

O ședință costă 40 LEI.

Adresabilitate

Programul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 9-12 ani. Grupele sunt formate din participanți cu vârste apropiate pentru a susține omogenitatea și constanța grupului.

Înscrie-te

Scroll to Top
Open chat
1
Bună ziua! Cu ce te putem ajuta?
Powered by