fbpx

Andreea Marin

Psihoterapeut Andreea Marin - Maze Center Bucuresti

Formări:

  • Psihoterapeut atestat de Colegiul Psihologilor din Romania.
  • Formare în Analiză Tranzacțională.
  • Formare în Psihoterapie Experiențială a Unificării (P.E.U.).

Despre mine:

Despre mine:

Motivele pentru care citești aceste rânduri pot fi diverse, de la simplă curiozitate, la o situație de criză majoră în care te afli acum. Situațiile cu care te confrunți în viața ta de zi cu zi pot părea mai banale sau mai grave pentru cei din jur, pot să fie validate ca probleme sau nu (uneori chiar și pentru tine poate să fie neclar dacă o situație are „dreptul” să fie catalogată ca fiind o „problemă” sau nu). În perspectiva mea, dacă situația respectivă se simte ca o problemă pentru tine, îți afectează în orice formă funcționarea pe care tu să o simți mulțumitoare, acea problemă este importantă și, cel mai probabil, are nevoie să fie adresată în terapie pentru a fi conștientizată, înțeleasă, acceptată, reformulată, vindecată, schimbată.

Să cauți informații este doar primul pas dintr-un proces de terapie care presupune multe suișuri și coborâșuri. Eu te încurajez să îți recunoști meritul pentru acest prim pas pe care l-ai făcut în procesul tău de schimbare, căutând informații despre un psihoterapeut. Când te vei fi decis să te programezi, eu voi fi alături de tine, să te însoțesc cu răbdare, profesionalism și empatie pe parcursul drumului tău.

În cabinet sau online, eu te pot susține pentru următoarele (lista conține doar exemple de situații care pot fi abordate):

Psihoterapie individuală adulți/adolescenți:

  • Depresie;
  • Anxietate, atacuri de panică;
  • Managementul stresului;
  • Încredere în sine scăzută;
  • Pierderea unei persoane dragi: divorț, separare, doliu;
  • Înțelegerea și integrarea unor experiențe traumatice (abuz fizic, emotional, sexual);
  • Înţelegerea emoţiilor și a mesajelor pe care ele încearcă să ți le transmită;
  • Îmbunătăţirea relaţiilor, exprimarea asertivă a nevoilor, dorinţelor și setarea de limite sănătoase – în relațiile profesionale, de cuplu, de familie etc.;
  • Dezvoltare personală, identificarea punctelor forte și slabe și folosirea acestora.

 Psihoterapie/Consiliere de cuplu:

  • Blocaje și tensiuni de natură sexuală;
  • Relaţia trece prin transformări sau vreţi să decideţi dacă rămâneţi împreună;
  • Dificultăți în comunicare, conflicte, dificultăţi în educarea copiilor sau depășirea unui eveniment traumatic.

Consiliere parentală:

  • Vrei să îți întelegi mai bine copilul și nevoile sale;
  • Vă confruntaţi cu probleme serioase în relația cu copilul.

Formarea mea de bază este de psihoterapeut în Analiză Tranzacţională (AT), aceasta fiind o metodă care se poate aplica la nivel de terapie individuală, grup, cuplu sau familie. Terapia AT este orientată spre schimbare, nu doar pe simpla înţelegere a ceea ce ţi se întâmplă, punând accentul pe înţelegerea naturii şi surselor problemelor. Schimbarea efectivă constă în luarea deciziei de a acţiona diferit şi punerea în practică a acestei decizii.

De asemenea, am urmat și o specializare în psihoterapia copilului, cuplului și familiei, din paradigma Psihoterapiei Experiențiale a Unificării (P.E.U.). Aceasta este o metodă holistică, centrată pe analiza de simbol, dezvoltare personală şi autoschimbare prin intermediul exerciţiului provocator, improvizaţiei şi meditaţiei, cu suport artterapeutic şi expresiv. Ca instrumente, utilizăm puterea metaforei şi a resemnificării experienţei trăite.

Servicii:

 

Andreea Marin este psihoterapeut la MAZE București

Centrul de Psihologie MAZE București este situat la adresa: Str. Traian nr. 107,  Sector 2 , București
Pentru o localizare precisă pe hartă, apasă aici.

Lasă-ne să te ajutăm!
Scroll to Top