fbpx

Psihoterapia centrata pe persoana (psihoterapia Rogersiana)

Psihoterapia centrata pe persoana sau psihoterapia Rogersiana

Cuprins

Carl Rogers (1902-1987)

Carl Rogers a fost un renumit psiholog american si se numara printre fondatorii abordarii umaniste in domeniul psihologiei. El a fost considerat unul dintre pionierii cercetarii psihoterapeutice.

Contributia in psihologie

Rogers a imbratisat ideile lui Maslow, si a crezut, de asemenea, ca dezvoltarea personala  este influentata de mediu. Aceasta credinta a devenit baza pentru dezvoltarea psihoterapiei centrate pe client, mai tarziu redenumita psihoterapie centrata pe persoana.

In cartea sa, “A deveni o persoana”, el a sustinut ca oamenii au propriile resurse interioare pentru vindecare si crestere personala. Rogers a introdus conceptele de congruenta, intelegere empatica, atitudine pozitiva neconditionata in mediul terapeutic pentru a spori rezultatul clientilor. El a incurajat psihoterapeutii sa demonstreze fiecare dintre aceste aspecte pentru a ajuta clientul sa obtina intelegere, sa recunoasca sentimente, sa-si exprime self-conceptul si sa obtina auto-acceptare si auto-actualizare.

Cum a aparut psihoterapia centrata pe persoana

Psihoterapia centrata pe persoana a fost dezvoltata de Carl Rogers in anii 1940. Acest tip de psihoterapie s-a indepartat de modelul traditional al terapeutului ca expert si lider, catre un proces nondirectiv, empatic, care imputerniceste si motiveaza clientul in procesul terapeutic si care permite acestuia sa isi foloseasca propria intelegere a experientelor ca o platforma pentru vindecare.

Despre psihoterapia centrata pe persoana

Carl Rogers - Psihoterapia Centrata pe Persoana

Carl Rogers credea ca toata lumea este diferita si, prin urmare, ar trebui sa aiba incredere in viziunea fiecarei persoane despre propria sa lume si capacitatea de a o gestiona.

Psihoterapia centrata pe persoana se bazeaza pe convingerea lui Rogers ca fiecare fiinta umana se straduieste si are capacitatea de a-si indeplini propriul potential.

Rogers a spus ca, pentru ca o persoana sa „creasca”, are nevoie de un mediu care sa ii ofere autenticitate (deschidere si autodezvaluire), acceptare (fiind perceputa cu ajutorul atitudinii pozitiv neconditionate) si empatie (fiind ascultata si inteleasa) .

Fara acestea, relatiile si personalitatile sanatoase nu se vor dezvolta asa cum ar trebui, la fel ca un copac nu va creste fara lumina soarelui si apa.

Rogers credea ca fiecare persoana isi poate atinge obiectivele si dorintele in viata. Cand, sau mai bine zis daca au facut-o, auto actualizarea a avut loc.

Tendinta la auto-actualizare

Carl Rogers a descris auto actualizarea ca fiind procesul continuu pe tot parcursul vietii prin care self-conceptul unui individ este mentinut si imbunatatit prin reflectie si reinterpretarea diferitelor experiente care ii permit individului sa se recupereze, sa se schimbe si sa se dezvolte.

Auto-actualizarea este definita ca o tendinta de baza a organismului, care se straduieste sa actualizeze, sa mentina si sa se imbunatateasca.

Rogers a spus ca ne comportam asa cum o facem din cauza modului in care percepem situatia noastra. „Deoarece nimeni altcineva nu poate sti cum percepem, suntem cei mai buni experti cand vine vorba de noi insine”.

Carl Rogers credea ca oamenii au un motiv de baza – tendinta de auto-actualizare – de a-si implini potentialul si de a atinge cel mai inalt nivel de dezvoltare.

Potrivit lui Rogers, „indivizii au in sine resurse vaste pentru auto-intelegere si pentru a-si modifica conceptele de sine, atitudinile de baza si comportamentul autodirectionat; aceste resurse pot fi exploatate daca se poate asigura un climat definibil de atitudini psihologice facilitatoare.”

Ca o floare care va inflori atunci cand conditiile necesare sunt indeplinite, astfel oamenii se vor dezvolta si isi vor atinge potentialul daca mediul lor este suficient de bun.

Cu toate acestea, spre deosebire de o floare, potentialul unei persoane este unic si suntem meniti sa ne dezvoltam in moduri diferite in functie de personalitatea noastra. Rogers credea ca oamenii sunt in mod inerent buni si creativi.

Acestia devin distructivi atunci cand au un self-concept neclar sau constrangerile externe impiedica procesul de auto-actualizare. Carl Rogers credea ca, pentru ca o persoana sa realizeze auto-actualizarea, trebuie sa fie intr-o stare de congruenta.

Aceasta inseamna ca auto-actualizarea are loc atunci cand “sinele ideal” (cine si-ar dori sa fie) este congruent cu comportamentul real (imaginea de sine).

Rogers descrie o persoana care se actualizeaza ca o persoana care functioneaza pe deplin. Principalii determinanti ai faptului ca vom deveni auto-actualizati sunt experientele din copilarie si evaluarile celorlalti.

Psihoterapeutul centrat pe persoana invata sa recunoasca si sa aiba incredere in potentialul uman, oferind clientilor empatie si acceptare si respect pozitiv neconditionate pentru a facilita schimbarea. Terapeutul evita sa dirijeze cursul terapiei urmand orientarea clientului ori de cate ori este posibil. In schimb, terapeutul ofera sprijin, indrumare si structura, astfel incat clientul sa poata descoperi solutii personalizate in sine.

Self-concept

Elementul central al teoriei personalitatii lui Rogers este notiunea de sine sau “self-concept”. Acesta este definit ca „ansamblul organizat si consistent de perceptii si credinte despre sine”.

Sinele este termenul umanist pentru cine suntem cu adevarat ca persoana. Sinele este personalitatea noastra si este influentat de experientele pe care le are o persoana pe parcursul vietii sale si de interpretarile sale despre acele experiente. Doua surse primare care ne influenteaza conceptul de sine sunt experientele din copilarie si evaluarile celorlalti despre noi.

Potrivit lui Rogers, vrem sa simtim, sa experimentam si sa ne comportam in moduri care sunt in concordanta cu imaginea noastra de sine si care reflecta ceea ce ne-am dori sa fim, sinele nostru ideal. Cu cat imaginea de sine si sinele ideal sunt mai asemanatoare, cu atat suntem mai congruenti.

Se spune ca o persoana se afla intr-o stare de incongruenta daca o parte din totalitatea experientei sale este inacceptabila pentru ea si este refuzata sau denaturata in imaginea de sine.

„Client” vs. „Pacient”

Rogers a folosit in mod deliberat termenul „client” in locul termenului „pacient”. El credea ca „pacient” implica faptul ca individul era bolnav si cauta un tratament de la un psihoterapeut.

Folosind in schimb „client”, Rogers a subliniat importanta individului in cautarea asistentei, controlul destinului si depasirea dificultatilor. Aceasta auto-directie joaca un rol vital in psihoterapia centrata pe persoana.

Pentru cine este utila aceasta abordare

Aceasta abordare este utila oricui are nevoie sa isi dezvolte increderea in propia persoana, abilitatea de a construi relatii interpersonale sanatoase si sa aiba incredere in propriile sale decizii, astfel avand un sentiment mai puternic de identitate.

Psihoterapia centrata pe persoana poate fi utila pentru cei care sufera de depresie, anxietate, stres, abuz, pentru cei care trec prin perioade de doliu sau alte situatii care le afecteaza bunastarea mentala si calitatea vietii. Psihoterapeutii centrati pe persoana lucreaza atat cu indivizi, cat si cu grupuri. Deoarece clientul trebuie sa lucreze mult cu el/ea insusi in terapia centrata pe persoana, cei care sunt mai motivati vor avea mai mult succes.

Cum functioneaza?

Potrivit lui Rogers , organismul uman are o „tendinta de actualizare” subiacenta, care isi propune sa dezvolte toate capacitatile in moduri care mentin sau imbunatatesc organismul si il conduc spre autonomie.

Structura sinelui este un model consecvent, dar fluid, al perceptiilor despre sine, care este organizat si format prin interactiuni de evaluare.

Cu toate acestea, tensiunea dintre perceptia sinelui ideal si experientele proprii (sau imaginea de sine) poate produce incongruenta, o stare de disconfort (mai accentuata sau nu, in functie de dimensiunea discrepantei dintre cele doua) care decurge din impiedicarea sau ingreunarea tendintei unitare de auto actualizare.

Pentru Rogers, o persoana care se afla in procesul de auto-actualizare, care exploreaza activ potentialele si abilitatile sale si care experimenteaza o potrivire intre rafturile reale si ideale, este o persoana care functioneaza pe deplin.

A deveni o persoana care functioneaza pe deplin inseamna „ca individul se indreapta spre„ a fi ”, in mod constient si acceptabil, procesul pe care el il contine in interior„. Se indeparteaza de ceea ce nu este, de mastile si rolurile pe care le-a folosit in anumite situatii. El nu incearca sa fie mai mult decat este, cu sentimentele de insecuritate sau defensiva insotitoare. El nu incearca sa fie mai putin decat este, cu sentimentele de vinovatie sau depreciere de sine. Se simte din ce in ce mai dispus sa fie, cu o mai mare acuratete si profunzime, acel sine care este cel mai adevarat pentru el”.

Oamenii care functioneaza pe deplin sunt in contact cu propriile sentimente si abilitati si sunt capabili sa aiba incredere in nevoile si intuitiile lor interioare.

Pentru a deveni pe deplin functional, o persoana are nevoie de o atitudine pozitiva neconditionata din partea celorlalti, in special a parintilor din copilarie. Atitudinea pozitiva neconditionata este o atitudine de acceptare a celorlalti in ciuda esecurilor lor.

Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu percep atitudinea pozitiva a celorlalti ca fiind neconditionata. Ei tind sa creada ca vor fi iubiti si apreciati numai daca indeplinesc anumite conditii de valoare.

Aceste conditii de valoare creeaza incongruenta in interiorul sinelui intre sinele real (cum este persoana) si sinele ideal (cum cred ca ar trebui sa fie sau vor sa fie).

Psihoterapia centrata pe persoana foloseste o abordare non-directiva si non-autoritara care permite clientilor sa preia mai mult directia in discutii, astfel incat, in acest proces, sa isi descopere propriile solutii. Psihoterapeutul actioneaza ca un facilitator plin de compasiune, ascultand fara judecata si recunoscand experienta clientului fara a muta conversatia intr-o alta directie si este acolo pentru a incuraja si sustine clientul si pentru a ghida procesul terapeutic fara a intrerupe sau a interfera cu procesul de descoperire de sine al clientului.

Rogers a remarcat mai multe schimbari experimentate de o persoana care functioneaza pe deplin, care sunt observate in afara relatiei terapeutice.

Rezultate in urma unui proces terapeutic:

1. Persoana este mai congruenta, mai deschisa la experienta si mai putin defensiva

2. Persoana este capabila de o adaptare psihologica imbunatatita

3. Persoana are o atitudine pozitiva neconditionata mai crescuta fata de sine

4. Perceperea locului de evaluare si a locului de alegere ca fiind in propria persoana (cresterea gradului importantei validarii si motivatiei interioare)

5. Acceptarea mai usoara a altor persoane

Beneficiile procesului terapeutic:

a. Persoana este mai realista, obiectiva si mai eficienta in rezolvarea problemelor

b. Persoana este mai increzatoare si autodirectionata

c. Un stil de viata existential care pune accentul pe a trai in acest moment, fara a-l distorsiona.

d. Ii priveste pe ceilalti intr-un mod mai realist

e. Comportamentul este perceput ca fiind mult mai controlat, matur, creativ, adaptabil in mod unic la situatii si probleme noi si exprima pe deplin scopul si valorile proprii

f. O viata plina, bogata, care implica intregul spectru al emotiilor umane.

Abordarea centrata pe persoana a lui Rogers fata de psihoterapie este larg acceptata si se aplica in domenii precum educatia, relatiile culturale, asistenta medicala, relatiile interpersonale si alte servicii.

Daca iti plac articolele noastre ne poti urmari pe retelele sociale, Facebook si Instagram pentru a fi la curent cu noutatile Maze.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accesează-ne pe FacebookSusține sănătatea mentală!

Fă parte din comunitatea MAZE - Psychology!
Alături de MAZE ești la curent cu ultimele noutăți din psihologie.

Te așteptăm!

Scroll to Top