fbpx

Romanii care pleaca din tara. Perspectiva psihologica

romani care pleaca din tara

Cuprins

Romanii care pleaca din tara sunt din ce in ce mai multi. Toti ne dorim o viata mai buna pentru noi si familia noastra, motiv pentru care multi romani decid sa se relocheze in afara tarii. Depresia si anxietatea pot fi coplesitoare pentru o persoana care isi ia viata de la 0 intr-o comunitate straina. O schimbare majora in viata deschide orizonturi noi, dar si porti pentru anumite afectiuni psihice.

Cand ne gandim sa ne mutam in alta tara, ne imaginam deseori o viata mai buna, plina de aventuri interesante si lucruri de invatat. Dar mutarea in alta tara vine cu propriul set de dificultati si ingrijorari care, daca nu sunt depasite pe deplin, pot duce incet la provocari psihice.

Viata in alta tara, poate fi ca un roller coaster emotional: experientele grozave pline de emotie se combina cu sentimente negative si momente pline de anxietate, mai ales atunci cand va confruntati cu o realitate nou-nouta pentru prima data. De la socul cultural si dorul de casa pana la lipsa de somn si adaptarea la o noua viata, nu suntem imuni cand vine vorba de probleme de stres si sanatate mintala.

Unele dintre principalele obstacole cu care se pot confrunta romanii plecati din tara:

Adaptarea la o noua limba si cultura

Adaptarea la un stil de viata complet necunoscut poate fi o provocare pentru majoritatea dintre noi. Socul cultural este un fenomen obisnuit in randul celor care se muta in strainatate si, mai ales in anumite etape, cele de inceput, vine la pachet cu un sentiment de anxietate si instrainare.

Nu numai diferentele culturale pot fi greu de inteles, bariera lingvistica joaca, de asemenea, un rol semnificativ. Sa te simti pierdut sau inadecvat este una dintre cele mai frecvente consecinte, in special pentru romanii care se muta fara sa cunoasca deloc limba locala. In plus, si dupa ce invatam putin limba, comunicarea cu localnicii poate fi frustranta: a gresi, a avea accent sau a nu putea exprima complet o idee simpla aduce frustrare si poate reduce stima de sine.

După aderarea la UE, românii au început să caute oportunități în alte țări.

Uneori planul de acasa nu se potriveste cu realitatea

Inainte de inceperea aventurii internationale, unii dintre noi tindem sa ne construim propriile asteptari cu privire la cum va arata viata noastra intr-o alta tara si sa ne imaginam un nou inceput plin de aventuri incitante, noi prieteni si oportunitati de a scapa de rutina obisnuita. Odata ce emotia initiala dispare, totusi, realizarea faptului ca va veti confrunta cu momente grele si ca viata de expat nu este perfecta, poate fi o experienta dureroasa si poate afecta negativ intreaga sedere in strainatate cu sentimente de anxietate, nemultumire si chiar depresie.

Senzatie de izolare si dor de casa

Parasirea prietenilor si construirea unui nou grup de la zero intr-o alta tara este o provocare pentru multi. In aceasta situatie, in special in primele saptamani sau luni, este usor sa ne simtim izolati si singuri si sa ne indoim de noi insine. Nu numai sa-ti faci prieteni poate fi greu, dar si sa traiesti departe de familie poate fi o provocare uriasa care acutizeaza dorul de casa: lipsa unui contact personal regulat cu cei dragi poate fi frustranta si poate crea un sentiment de incompletitudine, depresie și izolare. Mai mult decat atat, chiar si micile sarcini de zi cu zi pot deveni o lupta: de la intelegerea modului in care functioneaza sistemul de transport public pana la descoperirea unor magazine cu alimente cunoscute. Sa facem un loc nou sa se simta ca acasa in mijlocul atator lucruri nefamiliare nu este simplu.

Preconceptii discriminatorii ale romanilor

Media si valurile de informatii din mediul online ne pot deforma realitatea. Vedem des la televizor sau in ziare cazuri ale romanilor plecati in strainatate care au probleme cu legea sau fac lucruri de neimaginat pentru populatia tarii in care au ales sa traiasca. Sigur ca, majoritatea romanilor, pleaca din tara pentru a-si asigura o viata mai buna lor si famiilor. Dar generalizarea cazurilor negative si deseori stigma pe care ne-o asumam pentru ca suntem romani ne poate face viata mai grea. Putem interpreta negativ reactiile vecinului neamt sau italian, trecand totul prin filtrul discriminarii. Nu toti romanii sunt rai asa cum nu toti strainii discrimineaza. Sa fim deschisi si sa incercam sa cunoastem oamenii fara sa le aplicam etichete deja invatate. Emotiile, bunatatea si sinceritatea nu au limite culturale sau bariere lingvistice.

Dorul de copii

Nu este un caz general dar este o situatie pe care multi romani o traiesc. Pentru a le asigura un viitor mai bun copiilor, multi parinti romani se sacrifica si aleg aceasta cale. Dorul de copii poate fi unul dintre cele mai coplesitoare sentimente. Pentru ca anxietatea si depresia sa nu va suprime puterea de munca si starea de bine, asigurati-va ca lasati lucrurile in ordine acasa, inainte de a pleca. Incredintati copiii doar persoanelor in care aveti totala incredere si stabiliti-va un sistem prin care sa comunicati cu cei mici. Fie ca alegeti sa folositi videocall sau sa discutati la telefon, fiti cat mai des in legatura cu copiii. Acest aspect va ajuta atat pe voi cat si pe cei mici, care la randul lor trebuie sa se adapteze la o viata noua, in care parintele sau parintii nu mai sunt in preajma.

Persoanele care se muta din tara natala reprezinta un grup cu risc de a dezvolta o varietate de afectiuni psihice. Principalele probleme sunt anxietatea și depresia. Un alt aspect deosebit de relevant pentru viața celor ce se muta din tara este “doliul expatului” si se manifesta prin stare de tristete mai ales cand se gandesc la viata si prietenii lasati in urma.

Prin urmare, este logic sa luati masuri de precautie daca va ganditi sa incepeti o noua viata in strainatate. Bineinteles, nimeni nu se asteapta sa experimenteze probleme de sanatate mintala si nimeni nu poate prezice modul in care vei face fata noii tale vieti, oricat de rezistent crezi ca esti.

Iata cateva dintre lucrurile pe care le poti face pentru a-ti pastra starea psihica in echilibru:

Fii turist pentru o zi

De regula, dupa ce ne acomodam cu tara in care ne-am mutat suntem tentati sa uitam ca este o tara noua, pe care o putem explora asa cum facem cu locurile pe care le vizitam in vacante. Cand timpul iti permite, rezerva-ti o zi pentru a descoperi locuri si expriente noi in tara pe care acum o numesti acasa.

Găsește puțin timp pentru a explora.

Incearca sa iti gasesti noi prieteni

Romanii care se muta din tara tind sa fie mai solidari cu cei care le vorbesc limba si le impartasesc cultura. Gaseste un grup de suport in care sa te simti acceptat si leaga relatii de prietenie cu cei cu care te potrivesti mai bine. Pe termen lung, apropierea de oameni, poate face diferenta intre depresie si stare de bine.

Iesi zilnic la aer

Este dificil, mai in ales acum, in plina pandemie, sa ne construim o rutina sanatoasa pe care sa o respectam. Locurile in care putem merge sunt limitate, iar autoritatile recomanda zilnic sa petrecem mai mult timp in casa. Incearca totusi zilnic sa iti iei doza de oxigen. Fie ca este un balcon deschis, curtea casei, sau padurea de langa casa, petrece timp in aer liber.

Citeste o carte

Cartile ne ajuta sa ne indepartam de realitatea noastra si sa intram intr-o lume fantastica in care imaginatia ne este calauza. Cititul ne ajuta sa diminuam efectele anxietatii si sa scapam de ingrijorarile constante.

Incearca activitati noi

Fa pentru prima data o activitate. Experientele noi ne largesc orizontul si ne ajuta sa ne recapatam increderea in noi. De asemenea, orice activitate noua ne ajuta sa ne dezvoltam. Incearca!  

Pastreaza legatura cu oamenii de referinta din viata ta

Fie ca vorbim de familie, copii sau prieteni este important sa ne pastram relatiile vii. Chiar daca prezenta fizica nu mai este posibila, internetul ne ofera extrem de multe variante prin care sa putem ramane conectati cu cei pe care ii iubim. Vorbitul intr-un limbaj familiar, glumele pe care le cunoastem sau pur si simplu fata unui om pe care il iubim ne pot creste stare de bine instantaneu.

Daca va confruntati cu probleme de anxietate sau depresie, psihologii Maze va pot ajuta, prin sedinte de terapie online.

Va rugam si incurajam sa ne scrieti in comentarii cu ce alte probleme v-ati confruntat atunci cand ati ales sa va mutati din tara. Impartasind experiente ii putem ajuta si pe altii sa se simta mai bine.

Daca iti plac articolele noastre ne poti urmari pe paginile noastre de Facebook si Instagram pentru a fi la curent cu noutatile Maze.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accesează-ne pe FacebookSusține sănătatea mentală!

Fă parte din comunitatea MAZE - Psychology!
Alături de MAZE ești la curent cu ultimele noutăți din psihologie.

Te așteptăm!

Scroll to Top