Psihiatrie

Psihiatria este ramura medicinei axată pe diagnosticarea, tratarea și prevenirea tulburărilor mentale, emoționale și comportamentale.

Educația și pregătirea clinică îl echipează pe medicul tău psihiatru să înțeleagă relația complexă dintre bolile emoționale și alte boli medicale, relațiile cu genetica și istoricul familial, să evalueze datele medicale și psihologice, să pună un diagnostic și să lucreze cu pacienții pentru a dezvolta planuri de tratament.

Suferința psihică este diferită de alte forme de boală. Atunci când corpul tău este bolnav, suferința este localizată în corp. Problemele mentale, pe de altă parte, afectează întreaga ta persoană – însăși esența a ceea ce ești, a ceea ce te face să fii. Durerea mentală aduce cu ea un val de sentimente negative care își pun amprenta pe sentimentul de sine – angoasă, frică, singurătate, neputință. Deoarece căile neuronale care stau la baza durerii emoționale sunt împărtășite cu cele care exprimă durerea fizică, stresul este simțit și fizic, adesea într-un mod indefinibil, dincolo de limitele limbajului. Este atât fiziologic, cât și psihologic. Și pentru că durerea nu poate fi altfel decât subiectivă, poate deveni și profund izolatoare. Pe cât de profund neliniștitoare este durerea mentală pentru cei care se confruntă cu aceasta, aceasta îi poate face să nu aibă încredere în oamenii care îi pot ajuta – furnizorii de servicii de sănătate mintală.

Preț
Consultație Psihiatrie

Consultație (aprox. 40 min)270 Lei
Control (20 min)200 Lei
Referat Psihiatrie250 Lei
Certificat medical A5 psihiatrie200 Lei
Adeverință Psihiatrie100 Lei
Consult Domiciliu400 Lei
Referat psihiatrie (Tulburare Identitate de Gen)250 Lei

Întrebări frecvente

La ce să mă aștept de la prima consultație?

Prima întâlnire cu psihiatrul tău va dura aproximativ o oră.

Medicul tău psihiatru:

  • Te va asculta când îi vei spune preocupările și simptomele tale;
  • Îți va pune întrebări cu privire la starea ta generală de sănătate;
  • Te va întreba despre istoricul tău medical (și al familiei);
  • Îți va cere acoerdul pentru un control fizic de bază dacă este necesar;
  • Îți va cere să completezi un chestionar sau mai multe.

Medicul psihiatru ar putea dori să se consulte și cu alți profesioniști din domeniul sănătății, cu membrii familiei tale sau să ceară teste/analize pentru a înțelege mai bine problema cu care te confrunți.

Cum obțin tratament?

Ar putea fi nevoie de câteva întâlniri pentru ca psihiatrul tău să stabilească un diagnostic complet. Al doilea pas este elaborarea unui plan de tratament.

Planul de tratament este o combinație de terapii care se potrivește nevoilor tale de sănătate, preferințelor personale, situației familiale și vârstei. 

Medicul tău ar putea să considere că tratamentul psihiatric e suficient sau ar putea să îți recomande să vezi și un alt profesionist din domeniul sănătății mintale – de exemplu, un psiholog.

Ce să fac înainte de prima mea programare?
  1. Sună la clinică dacă ai întrebări sau nelămuriri.
  2. Pregătește-ți un set de întrebări importante pentru tine la care ai vrea să-ți răspundă medicul tău psihiatru.
  3. Scrie pe o foaie de hârtie sau gândește-te la:
    1. Simptomele pe care le ai;
    2. Ce anume îți cauzează stres major;
    3. Afecțiunile tale de sănătate (dacă sunt);
    4. Medicația sau suplimentele nutritive pe care le iei;
    5. Idei despre ce te-a ajutat sau ți-a făcut rău în trecut;
    6. Rețeaua ta de sprijin (familie, prieteni, colegi, grupuri).
  4. Nu uita să iei cu tine orice documente medicale relevante (rezultate ale unor analize, scrisori medicale).
Pot să aduc pe cineva cu mine?

Puteți aduce un membru al familiei sau un prieten la consultație dacă dorești. Te poate aștepta în recepție sau poate participa la toată sau o parte din durata întâlnirii. Dar nu-ți face griji, dacă simți că nu vrei să aduci pe cineva este absolut în regulă.

Cum rămâne cu confidențialitatea?

Orice vorbești cu psihiatrul tău este confidențial.

Este posibil ca psihiatrul tău să aibă nevoie să împărtășească unele dintre informațiile tale altor profesioniști din domeniul sănătății pentru un diagnostic corect și tratament personalizat.

Psihiatrul ar putea să sugereze implicarea membrilor familiei în evaluarea ta, dar întâi se va consulta cu tine.

Ce se întâmplă în continuare?

După prima vizită, întâlnirile ar putea fi mai scurte. Psihiatrul tău se va concentra pe verificarea progresului pe care-l faci și pe ajustarea tratamentelor.

Dacă schema ta de tratament include psihoterapie, probabil va fi nevoie de vizite regulate la clinică.

Psihiatrul tău îți poate recomanda să menții o legătură strânsă cu medicul de familie pentru controale regulate.

Dacă nevoia ta a fost doar să obții o a doua opinie sau un plan de management, de obicei nu va trebui să te întorci pentru o altă întâlnire.

Dr Costin Matei - medic specialist psihiatru la Centrul de psihologie Maze

O relație medic-pacient bazată pe respect reciproc este cel mai important lucru în cadrul terapiei. Ofer pacienților mei un cadru relaxat, în care pot să își expună suferințele, fără teama de a fi stigmatizați.

Dr. Costin Matei

Medic specialist psihiatru
Scroll to Top