Depresia prin ochii unei persoane trecute prin depresie 

Depresia este o tulburare din ce în ce mai des întâlnită în rândul populației din România. Unii oameni cred că este un moft și că persoanele spun că au depresie pentru că e la „modă” acum. Însă depresia este o tulburare extrem de serioasă care afectează toate ariile de funcționare ale omului.

Pentru început aș vrea să vă prezint câteva informații generale despre depresie, iar în cea de a doua parte a articolului voi descrie experiența mea cu diagnosticul depresiei.

Cum ne afectează depresia?

Depresia ne afectează, după cum am menționat mai sus, toate ariile de funcționare, în funcție de gradul ei de severitate.

În primul rând este afectată dispoziția afectivă. O persoană care suferă de depresie se confruntă cu multe emoții negative dezadaptative cum ar fi tristețea, vinovăția, furia, rușinea și sentimentele intense de vid interior.

La nivel comportamental, persoana cu depresie, se retrage social, îi scade motivația și interesul pentru orice activitate care înainte îi provoca plăcere.

La nivel somatic apar diferite simptome care îngreunează foarte mult perioada de depresie. Aceste simptome sunt:

• Insomnie sau hipersomnie (nevoia de a dormi mai mult). În cazul hipersomniei, persoanele dorm aproape toată ziua ne având dificultăți în a continua să doarmă pe parcursul nopții.
• Scădere sau creștere bruscă în greutate. Pacienții diagnosticați cu depresie pot avea două mecanisme de coping – mâncatul excesiv sau apetitul scăzut.
• Dificultăți de concentrare în aproape toate activitățile pe care le desfășoară.
• Agitație (se manifestă prin senzația intensă că nu-ți găsești locul, se simt inconfortabil în toate contextele mediului în care trăiesc).
• Oboseală fizică și psihică manifestată prin lentoare motorie, dificultăți și la activitățile care presupun un mic efort.

La nivel cognitiv apar gânduri despre trecut, analizează fiecare eșec avut, fiecare moment dificil gândindu-se la ce ar fi putut face mai bine.

Apar gânduri care au la bază sentimentul de vinovăție. Se simt vinovați pentru greșelile din trecut, se și se blamează pentru perioada dificilă pe care o traversează.

De asemenea, în cazurile severe ale depresiei apar gânduri suicidare. Aceste persoane consideră că nu mai au motive pentru a rămâne în viață și încep să dezvolte gânduri recurente de moarte.

Depresia este o tulburare afectivă destul de greu de gestionat atunci când simți că nu mai ai resurse.

Experiența mea cu depresia

Pentru mine depresia, acum, privind în urmă a fost un episod din viața mea care m-a învățat foarte multe. Am învățat să cer ajutor, am învățat că viața are și momente dificile și că este important să iau orice experiență pe care o trăiesc ca pe o lecție din care pot culege lucruri bune. Motto-ul pe care îl folosesc acum pentru a-mi ghida viața este „În orice lucru rău este și un lucru bun și în orice lucru bun există și o latură rea!”.

Episodul meu depresiv a venit după ce am avut o intervenție chirurgicală destul de serioasă. În acel moment mi-am dat seama cât de mult m-am neglijat și cum viața mea se putea termina de la o simplă durere de măsea pe care am ales să o trec cu vederea mergând pe premisa „Lasă că iau pastile și trece”.

Toată experiența legată de starea mea de sănătate din acel moment m-a făcut să am un blocaj. Înghețaseră emoțiile, gândurile erau pe pilot automat, tot ceea ce știam era că trebuie să mă mobilizez să ajung cu bine acasă.

După ce am reușit să îmi stabilizez starea de sănătate, emoțiile mele s-au dezghețat și a apărut tristețea, sentimentul de vinovăție și critică asupra mea, fiind furioasă că nu mi-am ascultat corpul și am ajuns să mă pun în pericol.

În acel moment îmi doream să renunț la tot, la master, la prieteni, tot ce îmi doream era să stau singură și să mă gândesc la toate greșelile făcute.

La nivel somatic m-am confruntat cu insomnie și cu apetit scăzut. Am slăbit 13 kg în 4 luni.

Motivația mea scădea din ce în ce mai mult și singurul lucru care mă ținea activă a fost locul de muncă, rămânând singura activitate care îmi provoca plăcere.

În acea perioadă totul era dificil pentru mine, oboseam și dacă urcam scările, nu vorbeam la telefon pentru că simțeam că depun prea mult efort pentru asta. Respingeam oamenii din jurul meu care încercau să mă facă să mă simt mai bine, care încercau să mă susțină și să mă înțeleagă. Eram atât de cufundată în gândurile mele încât credeam că nu există nimic care să îmi facă bine.

A fost o trecere dificilă de la tristețe la furie. Mă enervam pe orice și oricine. Când oamenii mă încurajau și spuneau că trebuie să fiu bine și trebuie să trec peste această secvență din viața mea mă supăram. Simțeam că nu mă înțeleg, că vor să mă vadă mai bine doar pentru a le fi lor mai ușor. Simțeam că ei consideră că exagerez și că situația nu e chiar așa de neagră pe cât o vad eu.

Momentul în care am realizat că starea mea este datorată unui episod depresiv a fost când am observat că timp de două săptămâni eu nu am făcut nimic în casă. Doar mă ridicam din pat să merg să mă pregătesc pentru muncă și seara doar făceam duș și stăteam în pat. Nu puteam dormi deloc, am avut 5 seri la rând în care nu am dormit. În timpul insomniilor tot ce făceam era să mă gândesc la trecut și să caut ce aș fi putut face ca lucrurile să se rezolve mai bine. Luam fiecare eșec în parte și îl analizam din toate perspectivele.

În momentul în care am văzut haosul din casă am realizat că trebuie să iau inițiativă și atunci am vorbit cu terapeuta mea despre tot ce mi se întâmplă, iar ea mi-a recomandat pe lângă procesul terapeutic și un tratament psihiatric. Aceasta recomandare m-a speriat inițial. Deși sunt psiholog clinician și știu că este normal să mergi la psihiatru, aveam totuși această stigmă socială gândindu-mă că pot trece peste acest episod fără pastile. Că e doar o perioadă care va trece cu ajutorul terapiei. Însă analizând toate stările și simptomele pe care le aveam am realizat că tratamentul medicamentos era cea mai bună soluție pentru mine în acel moment, deoarece nu mâncam și nu dormeam așa cum trebuia.

Am mers la psihiatru, care a fost atât de empatic și de înțelegător, mi-a prescris un tratament bun care m-a ajutat, iar acum lucrurile sunt echilibrate și merg spre bine.

Ce am învățat din toată această perioada?

• Psihologii înainte de profesie sunt oameni care au emoții și trăiri. În acea perioadă din viața mea am tot auzit „Tu ești psiholog, tu știi ce e de făcut.”; „Tu ai studiat psihologia, cum sa ai depresie?”; „De ce ai mai făcut facultatea dacă nu știi cum să îți gestionezi propriile emoții?”. A fost dificil pentru mine să răspund la toate întrebările acestea, deoarece pentru mine profesia mea este foarte importantă și zilnic fac lucruri care să mă ajute să fiu mai bună în ceea ce fac. Indiferent de profesiile noastre, la bază suntem oameni cu emoții și gânduri pe care le putem sau nu gestiona. De aceea este important să fim blânzi unii cu ceilalți și să ne oferim empatie și înțelegere.
• Poți merge la psihiatru indiferent de situația cu care te confrunți – nu trebuie să mergi la psihiatru doar atunci când starea ta deja devine greu de gestionat. E ok să mergi la psihiatru, e ok să iei medicație. Noi oamenii avem această distorsiune cognitivă că trebuie să rezolvam totul pe alte căi, că medicația e calea ușoara. Tindem mereu să alegem drumul cel mai greu, iar acest lucru ne poate pune uneori în situații și mai grele decât punctul din care am început.
• Este perfect în regulă să simți emoții și să îi lași pe ceilalți să îți ofere sprijin. Știu că este dificil să arăți vulnerabilitate în fața celorlalți și că uneori apare teama că nu vei fi înțeles/înțeleasă sau vei fi ridiculizat/ă. De aceea este important să alegi oamenii potriviți care să îți ofere suport și înțelegere în perioadele dificile. Cu care să te simți în siguranță și cu care poți fi vulnerabil/ă.
• Depresia nu este un moft. Depresia este o tulburare pe care o putem simți diferit, însă ea există și e bine să căutăm resurse și ajutor atunci când pare că nimic în jurul nostru nu mai are sens.
• Nu ești singur. Sunt mulți oameni cu acest diagnostic, care nu își dau seama ce li se întâmplă. Așa am fost și eu.
• Fii atent la tine și oferă-ți limite și pauze.
• Respectă-ți nevoile și ascultă-ți corpul. Corpul știe dinainte ca noi să realizăm ceea ce se întâmplă în mediul în care trăim. Trebuie doar să îi oferi atenția de care are nevoie iar situațiile negative care pot apărea pot fi gestionate mai ușor, atunci când ești conectat/ă la nevoile tale interioare.

Sper că povestea mea să te ajute, să îți ofere informațiile de care ai nevoie și să realizezi că nu ești singur cu acest monstru al depresiei.

Oferă-ți timp și descoperă ce are nevoie corpul tău atunci când apar simptomele depresiei. Atunci când simți că ai nevoie de ajutor, caută-l la apropiați, la prieteni, la psihoterapeut și chiar la psihiatru (la MAZE sau oriunde preferi). Fă tot ce ține de tine pentru a te face din nou bine.