Părinții abuzivi – Ce înseamnă, tipurile de abuz, efectele și cum să nu devenim abuzatori

Ce înseamnă abuz?

Abuzul este definit ca fiind orice acțiune care dăunează sau rănește în mod intenționat o altă persoană. Este ciudată asocierea aceasta dintre părinți și abuz. Cuvântul abuz are o conotație negativă și în marea schemă a lucrurilor nu ar trebui sa fie asociat cu substantivul „părinți”. Însă din păcate există și această tipologie de părinți.

În acest articol voi vorbi despre tipurile de abuz și tipurile de părinți abuzivi și modul în care acțiunile părinților ne pot afecta viața adultă.

Tipuri de abuz

Abuzul fizic

Abuzul fizic este utilizarea voită a forței fizice împotriva copilului care duce în final la prejudicii pentru sănătatea, dezvoltarea sau demnitatea copilului. Părinții folosesc acest tip de abuz cu scopul de a pedepsi copilul. (Bonea. 2017)

Abuzul sexual

Abuzul sexual este acea formă de abuz în care un adult sau un adolescent mai în vârstă abuzează de un copil pentru stimulare sexuală. Abuzul sexual este definit ca fiind participarea unui copil la un act sexual care vizează satisfacția fizică a persoanei care exercită abuzul asupra copilului. (Bonea, 2017)

Abuzul psihologic

Abuzul psihologic care mai este numit și abuz emoțional, este o formă de abuz, definită prin faptul că o persoană expune o altă persoană la un comportament care poate duce la traume psihologice, inclusiv anxietate, depresie cronică sau tulburare de stres post-traumatic. (Bonea, 2017)      

Neglijarea copilului

Neglijarea copilului este o formă de abuz caracterizată prin neasigurarea nevoilor de bază ale unui copil care țin de aspectele fizice, emoționale, sociale și educaționale ale acestuia, inclusiv neîndeplinirea obligației de a asigura supravegherea adecvată, îngrijirea sănătății, îmbrăcămintea sau locuința. (Bonea, 2017).

Ce este un părinte abuziv?

Un părinte abuziv este acela a cărui acțiuni și comportamente negative sunt nocive pentru copilul său.

Tipuri de părinți abuzatori

Părinții victimă

Părinții „victimă” sunt părinții care se focusează atât de mult pe nevoile și problemele lor și dirijează comportamentul copiilor în așa fel încât aceștia din urmă să devină mici salvatori care au grija de ei dar și de părinți.

Atunci când un părinte impune copilului său responsabilități în dezacord cu nivelul lor de dezvoltare, rolurile din cadrul familiei devin neclare și copiii ajung să creadă că ei sunt responsabili cu îngrijirea și salvarea părinților.

Copilul va trăi toată viața cu gândul că rolul lui este acela de salvator și îngrijitor al părinților săi.

Părinții care își focalizează întreaga energie asupra nevoilor lor le transmit un mesaj foarte dureros copiilor și anume „Nevoile și problemele mele sunt singurele care contează. TU nu contezi!”. Această neglijare fizică și emoțională vor avea efecte foarte nocive pentru copil la viața adultă.

Părinții abuzatori verbal

Părinții abuzatori verbal sunt acei părinți care încearcă să își disciplineze copiii folosind agresivitatea verbală. Abuzatorii verbali își atacă copiii în două moduri:

Direct folosind insulte și cuvinte umilitoare.

Indirect prin tachinări, sarcasm. Aceștia își ascund abuzul verbal prin masca umorului. În momentul în care victima abuzului se plânge de remarcile răutăcioase, abuzatorul folosește replica „Nu ai simțul umorului, știi că eu doar glumesc”.

Mulți părinți folosesc abuzul verbal dar îl acoperă folosind masca „sfatului”. Ei au ca justificare a observațiilor răutăcioase spunând că aceste remarci sunt oferite pentru binele copiilor. Acest mecanism toxic de a acoperi abuzul verbal îi va deruta pe copiii abuzați la vârsta adultă. Abuzul, fiind împachetat cu această fațetă protectoare a educației, produce confuzie pentru adult, acesta neputând percepe cât de traumatice sunt cuvintele folosite de părinți.

Părinții controlori

Părinții controlori sunt cei care folosesc manipularea, victimizarea sau sprijinul excesiv pentru a le controla viața copiilor.

Această nevoie de a avea control asupra vieții copiilor vine din anxietate. Părinții anxioși simt nevoia să își protejeze copiii devenind hiperprotectivi. Hiperprotectivitatea nu este întotdeauna ceva rău, este important ca o mamă să aibă grija ca copilul său de 2 ani să fie ferit de toate relele. Însă dacă nevoia excesivă de protecție și control persistă si când copilul va avea 12 ani, această protecție devine toxică.

Controlul direct implică intimidarea sau umilirea. Părinții folosesc des fraze cum ar fi: – „Eu știu ce e cel mai bine pentru tine, deci vei face așa cum îți spun eu!”, „Dacă nu vei face așa cum îmi doresc eu, mă voi îmbolnăvi și va fi doar vina ta.”.

Părinții abuzatori fizic

Părinții abuzatori fizic sunt cei care își deplasează furia și frustrarea pe copil folosind violența fizică.

Acești părinți se ghidează după zicala – „Bătaia e ruptă din rai” și consideră abuzul fizic o metodă bună de a-și disciplina copilul.

Părinții își bat copiii datorită incapacității lor de a-și controla impulsurile. Aceste impulsuri apar atunci când părintele este epuizat fizic și mental, iar copilul îi împinge limitele (plângând sau sfidându-și părinții). Părinții abuzivi își lovesc copiii de câte ori simt emoții negative pe care doresc să le elibereze.

În cazul acestui tip de abuz cât și în cazul abuzului verbal, apare mecanismul de aparare numit deplasare caracterizat prin redirecționarea către o persoană pe care o considerăm mai puțin autoritară, a gândurilor, emoțiilor sau a impulsurilor provocate de către o altă persoană sau situație.

Părinții abuzatori sexuali

Părinții abuzatori sexuali sunt cei care își abuzează copiii în plan sexual sau îi abuzează indirect, seducându-i.

Abuzul sexual este cel mai crud și mai traumatizant tip de abuz. Acest abuz lasă urme foarte adânci în psihicul și caracterul celui abuzat.

Aceasta dereglare a rolurilor este foarte nocivă pentru un copil. Acesta va trai într-o confuzie totală. Sunt părinți care își seduc copiii în așa mod încât incestul devine pentru victime o normalitate, iar aici apare sindromul Stockholm. Sindromul Stockholm se referă la dependența psihologică pe care victima ajunge să o manifeste față de agresor/abuzator, în ciuda abuzurilor la care este supusă.

Sunt părinți care abuzează atât sexual cât și psihologic prin amenințări de genul „Dacă vei spune cuiva, îți voi face rău!” sau „Dacă vei spune, nimeni nu te va crede, toți te vor crede nebun/ă.”.

Dacă nu reușesc să îi convingă cu amenințările aceștia ajung să folosească forța și violența fizică.

Majoritatea victimelor abuzului sexual din copilărie țin ascunsă trauma pe care au suferit-o de teama de a nu destrăma familia dar și din cauza rușinii pe care o simt când se gândesc să vorbească. Cei abuzați, din păcate, trăiesc cu gândul irațional – „Este numai vina mea.”, gând care provoacă sentimente de dispreț și dezgust față de propria persoană.

De ce abuzează părinții?

Sunt mai mulți factori care duc la abuz într-o familie. Vom discuta despre unii dintre aceștia mai jos:

• Antecedente de abuz sau neglijență asupra copiilor în timpul propriei copilării. În copilărie familia reprezintă întreaga noastră realitate, este universul în jurul căruia ne rotim și baza noastră de siguranță. Deciziile pe care le luam în copilărie au fost bazate pe lucrurile observate și învățate în mediul familial. Dacă părinții părinților noștri au fost toxici deciziile luate de aceștia și modul în care aceștia se comporta s-ar putea sa fie de asemenea toxic. Este un cerc vicios în care victima abuzului devine la rândul său abuzator.
• Stresul socioeconomic din cauza problemelor financiare, șomajului sau problemelor medicale. Problemele legate de bani sau stresul poate stârni furia care este descărcată pe copii din cauza imaturității emoționale. Aceasta imaturitate emoțională face ca părintele să nu își regleze emoțiile într-un mod sănătos și își exteriorizează furia pe copiii săi pe care îi consideră inferiori din punctul de vedere al forței fizice.
• O lipsă de sprijin din partea membrilor familiei, prietenilor, vecinilor sau a comunității. Oboseala ne poate face irascibili și după cum am menționat părinții deplasează emoțiile negative asupra copiilor.
• Condiții de sănătate fizică sau mintală, cum ar fi depresia, anxietatea sau tulburarea de stres post-traumatic (PTSD).
• Dependența de o substanță  nocivă (alcool, droguri).

Abuzul asupra copiilor este cea mai comună de formă abuz. Însă abuzul nu se întâmplă niciodată pentru că un copil este „rău”. Abuzul asupra copiilor este rezultatul unui părinte care nu a putut să aibă grijă mai întâi de el însuși, care nu și-a procesat propriile traume și nu a lucrat la dezvoltarea sa personală.

Efectele abuzului din copilărie asupra vieții adulte

Semne și simptome ale unui copil abuzat

Semne ale abuzului fizic

• Vânătăi, bătăi sau arsuri care nu pot fi explicate suficient.
• Modele neobișnuite de vânătăi care reflectă forma instrumentului folosit pentru a provoca răni (de exemplu, curea, mână, urme de mușcături umane).
• Arsuri care sunt insuficient explicate, de exemplu, arsurile de țigară.
• Absența părului sau hemoragie sub scalp din cauza tragerii viguroase de păr.
• Comportament retras, fricos sau extrem.

Neglijare fizică

• Este frecvent absent de la școală.
• Nu a primit ajutor pentru probleme fizice sau medicale aduse în atenția părinților sau îngrijitorului.
• Are probleme de învățare (sau dificultăți de concentrare) care nu pot fi atribuite unor cauze fizice sau psihologice specifice.
• Este întotdeauna vigilent, ca și cum s-ar pregăti pentru ceva rău.
• Este în mod constant murdar.
• Îmbrăcăminte inadecvata vârstei sau anotimpului.

Abuz emoțional

• Lipsa încrederii și a stimei de sine.
• Dificultăți în controlul emoțiilor.
• Dificultăți în crearea și menținerea relațiilor.
• Anxietate, nefericire sau retragere.
• Lipsa abilităților sociale.
• Autovătămare sau tentative de sinucidere.

Cum să diminuăm efectele abuzului?

Dacă ai suferit traume în copilărie există  câteva lucruri pe care le poți face pentru a te simți mai bine:

• Petrece timp cu oamenii dragi din viața ta care te susțin și care îți oferă empatie și acceptare.
• Menținerea unui program constant de alimentație și somn. Este important să ai grija de sănătatea ta fizică.
• Evitarea consumului de alcool și droguri (cel puțin în exces). Aceste substanțe pot fi dăunătoare și și un consum excesiv îți poate reduce șansele de a reuși să faci ce îți dorești.
• Discuția cu un profesionist în sănătate mintală te poate ajuta. Să mergi la psiholog nu e un lucru rău. Te ajută foarte mult să procesezi ce s-a întâmplat cu tine și să poți să dai un sens nou vieții tale. Este greu când crești într-un mediu toxic, de aceea trebuie să fii blând cu tine și să înțelegi că nu tu ai fost de vină pentru ce ți s-a întâmplat. E greu de asemenea când te lovești de realitate și observi că mediul în care ai crescut nu a fost atât de favorabil pentru tine, iar părinții nu au fost atât de minunați. Un psihoterapeut te poate ajuta, ascultându-te și oferindu-ți suport în procesarea celor întâmplate în copilărie.

Cum să nu devenim abuzatori?

Dinamica relației agresor-salvator-victimă

Agresorul sau persecutorul este personajul autoritar care manipulează victima. Acesta desconsideră nevoile și identitatea victimei, acțiunile sale fiind îndreptate spre abuzarea emoțională sau chiar fizică a victimei. Victima, este cea care își desconsideră nevoile și își minimizează propriile puteri, lăsându-se abuzată de către persecutor și cerând ajutor și suport salvatorului. Salvatorul este cel care intervine în conflictul dintre agresor și victimă încercând să salveze și să îi rezolve situațiile problematice victimei.

În unele cazuri, victima poate deveni ea însăși un agresor pentru salvator și atunci rolul celui din urmă se schimbă în victimă.

Pentru a diminua posibilitatea de a deveni agresor este nevoie de începerea unui proces terapeutic. Terapia te poate ajuta să înțelegi tot ceea ce ai suferit în copilărie și să găsești modalități noi de a filtra realitatea prin propriile tale resurse și nu prin convingerile iraționale implementate de membrii toxici din familie. Nu-ți fie teamă, noi toți creștem și avem bagajul nostru emoțional din copilărie, iar terapeuții sunt persoane empatice, pregătite să îți ofere suport și să te ajute să îți înțelegi mai bine trăirile afective.

Poți apela la un psihoterapeut MAZE pentru suport sau caută unul în aria ta de confort.

Bibliografie

Bonea, G. V. (2017). Abuzul asupra copilului. Calitatea vieţii, 28(3), 267-282.