Cauze pe care le poti sustine de sarbatori

Am identificat 6 cauze pe care le poti sustine de sarbatori, pentru a face 2020 un an mai bun.

Mai e doar putin pana la sarbatorile de iarna, intr-un an total atipic in care obiceiurile ne-au fost puse la grea incercare, in care tabieturile nu s-au schimbat, in care distantarea fizica ne-a facut sa ne regandim viata, in care starea de sanatate a fost amenintata si starea emotionala a avut de suferit.

In aceste vremuri, ne-am uitat putin la ce inseamna altruismul si care sunt cauzele pe care le poti sustine, langa noi, pentru a face 2020 un an putin mai bun.

Dar ce este altruismul?

Te-ai gandit vreodata de unde provine termenul „altruism”?

Altruismul deriva din limba latina, de la cuvantul „alter”, care inseamna „altii/ceilalti” si a fost folosit pentru prima data in secolul al 19-lea de Auguste Compte, parintele sociologiei si initiatorul pozitivismului.

Compte spune ca altruismul presupune renuntarea la dorintele egoiste si egocentriste, precum si trairea unei vieti devotate bunastarii celorlalti.

Psihologul Daniel Batson spune ca altruismul reprezinta motivatia de a imbunatati bunastarea altei persoane.

Kristen Monroe, profesoara de Stiinte Politice si Filosofie la Universitate Irvin din California, sustine ca altruismul presupune anumite „costuri” sau „riscuri” asumate de persoana altruista. Bunele intentii sunt necesare pentru altruism, dar nu suficiente.

Oricare ar fi motivatiile personale pentru altruism, un lucru e sigur: ajutorul acordat semenilor ne ajuta sa ne simtim mai bine si sa facem lumea un loc mai bun.

Asadar am identificat 6 cauze pe care le poti sustine si tu in perioada sarbatorilor de iarna pentru aduce zambetul semenilor din comunitate.

1. Paine si Maine

In judetul Cluj, Fundatia World Vision e prezenta in 13 comunitati rurale si sprijina mii de copii cu varste intre 3 si 18 ani sa-si construiasca un viitor, oferind acces la educatie, protectie si asigurarea bunurilor necesare pentru bunastarea familiei din care provin. Ne-am oprit la 2 initiative ale Fundatiei World Vision: Paine si Maine si Vreau in clasa a 9-a

Cum functioneaza „Paine si Maine”:

In Paine si Maine sustin in prezent 25 de copii de ciclu primar din comuna Bontida prin programe de tip after-school, o masa calda zilnica si ajutor la teme dupa orele normale de scoala. 

Dupa inchiderea scolilor, au continuat orele de educatie remediala online si au transformat mesele calde pe care le primeau la scoala in tichete pentru alimente. 

Hrana sanatoasa, siguranta si protectia ii ajuta pe copii sa se concentreze mai bine, sa se dezvolte frumos si pentru unii inseamna chiar diferenta intre a merge la scoala sau nu. 

Cum poti ajuta:

Poti ajuta si tu printr-o donatie in valoare de 2 euro trimitand un SMS la 8844 cu textul PAINE

sursa: Fundatia World Vision Facebook

2. Vreau in clasa a IX-a

Cum functioneaza „Vreau in clasa a IX-a”:

Peste 100 de elevi de liceu din judetul Cluj sunt inclusi in programul Vreau in clasa a 9-a, menit sa sprijine copiii din mediul rural sa isi continue studiile la liceu. Prin acest proiect ei primesc o bursa lunara cu ajutorul careia isi pot acoperi o parte din costurile de cazare, transport sau rechizite. Pe deasupra, acestia participa lunar la activitati de dezvoltare personala, de orientare profesionala, primesc meditatii gratuit sau merg in excursii educative. 

Si tu poti alege un copil pe care sa il sustii cu o bursa lunara pentru a putea merge la liceu. Doar 350 de lei pe luna acopera o mare parte din nevoile unui licean, dar o investitie minima ii ofera sansa la un loc de munca mai bun si un viitor mai stabil.

Cum poti ajuta:

Puteti contribui printr-o donatie pe site-ul World Vision  sau printr-un SMS cu textul SPERANTA la 8864. Cu 4 euro lunar, un copil de la tara primeste sansa la educatie!

3. Copacul cu Fapte Bune

Copacul cu Fapte Bune strange din anul 2016: alimente neperisabile, produse de igiena, rechizite noi, carti de citit (nu neaparat noi), jucarii (noi), jocuri (pot fi si folosite, dar sa fie intregi), haine si incaltaminte noua potrivita sezonului in care se face donatia, pentru copii de toate varstele.

Intre timp, Copacul cu fapte bune a devenit si rubrica in emisiunea Lumea Europa FM ce are loc in fiecare duminica la Europa FM, intre 11 si 12, unde Cristina Hurdubaia, initiatoarea proiectului, povesteste despre oamenii care fac fapte bune.

Editia din acest an se desfasoara la Bucuresti si Brasov.

4. Un calculator pentru viitor

Asociatia Your Educated Society – pe scurt, YES, deruleaza proiectul „UN CALCULATOR PENTRU VIITOR” prin care strange si doneaza aparatura pentru elevii defavorizati, sa-i ajute sa tina pasul cu colegii si profesorii lor, pentru cursurile online desfasurate in aceasta perioada.

Cum functioneaza:

Persoane fizice si juridice pot dona echipamente IT

Desktopul, laptopul, tableta sau telefonul inteligent pot fi donate si trimise catre voluntarii proiectului care se ocupa de redistribuirea echipamentelor.

Voluntarii pot oferi ajutor constand in:

  1. distribuirea aparaturii in zonele comunitare de care se ocupa
  2. punerea la dispozitie a punctelor de lucru pentru colectare
  3. comunica cu unitatile de invatamant si administratiile locale din zonele de activitate
  4. depanare si distribuirea echipamentelor electronice

Donatiile vor ajunge la copiii defavorizati cu ajutorul unitatilor de invatamant si al cadrelor didactice.

Poti lua legatura cu organizatorii pe site-ul proiectului.

5. Campania Galeata Albastra

De mai bine de 7 ani, DORCAS AID ROMANIA organizeaza Campania Galeata Albastra, timp in care peste 10.000 de galeti pline cu alimente si-au gasit gospodariile.

Să facem, împreună, o zi mai bună pentru cel care s-a trezit înfometat!

 Ioana Claudia Lungoci, initiatoarea proiectului

Campania se desfasoara in Cluj, Vaslui, Botosani, Mures, Salaj, Bihor, iar tu poti ajuta donand pe site-ul GivingTuesday.

6. Sustine comunitatile locale din Transilvania

Asociația Casa Naturii desfasoara o campanie de strangere de fonduri timp de 30 de zile pentru continuarea clubului de lectură in satele din Transilvania, in cadrul proiectului „Basmele eroilor de maine”.

Cu banii stransi vor inchiria un spatiu calduros, vor asigura transportul copiilor intre sate, vor plati un profesor calificat si se vom asigura că participanții au acces la materialele necesare desfasurarii clubului.

Asociatia Casa Naturii ofera programe educationale pentru peste 300 de copii din 5 sate protejate de colinele verzi ale Transilvaniei, din Laslea, lângă Sighișoara, un loc in care biodiversitatea și tradițiile românești fac deja o lume de basm, dar care are nevoie de eroi sa continue sa-i desfasoare activitatile educationale.

Donatiile se pot face accesand site-ul organizatiei.

La MazeCenter sustinem faptele bune si oferim o sedinta de consiliere psihologica gratuita unui prieten al tau, la orice sedinta de consiliere efectuata pana la finalul acestui an.

Tu ce cauze ti-ai propus sa sustii de sarbatori?

Daca ti-a placut articolul „Cauze pe care le poti sustine de sarbatori”, urmareste-ne si pe Instagram!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top