Azi este Ziua Internationala a Tolerantei, ocazie cu care ne aplecam putin asupra catorva metode care sa ne faca mai toleranti fata de noi insine si fata de cei din jur.
Toleranta se educa, ea nu este o pornire naturala, ci mai degraba o atitudine corectiva pe care o dezvoltam cu intelepciune, cu timp si efort. Toleranta este un exercitiu permanent de constientizare a diferentelor si de controlare a incercarilor de „indreptare” a celorlalti, dupa propriile viziuni.
Toleranta apare cand in loc sa spui „eu cred ca ar trebui facut…”, spui „daca tu crezi ca e bine asa, eu te sustin!”
Toleranta fata de ceilalti
Ce ne sacaie?
Uneori, micile neglijente sau tabieturi ale partenerului/membrilor familiei/prietenilor ne pot scoate din sarite. Alteori, discutiile politice in contradictoriu, chiar si din cadrul familiei, pot aprinde spiritele. Chiar si diferentele etnice pot deveni mar al discordiei.
De regula, oamenii incearca sa demonstreze pana in panzele albe ca au dreptate, insa a avea dreptate nu inseamna intotdeauna ca vei fi automat (si) fericit, de aceea, ar fi bine sa-ti gandesti bine prioritatile.
Acceptare e cheia
Toleranta se refera la o acceptare celor diferiti fata de tine, fie ca vorbim de religie, de varsta, de culoarea pielii, cultura din care provine persoana respectiva, de viziunea politica sau pur si simplu divergente de opinii.
Toate aceste aspecte trebuie privite cu acceptare pentru a pastra o stare armonioasa cu noi insine si cu cei din jurul nostru. Altfel, riscam sa provocam adevarate conflicte in care ne vom irosi energia, uneori fara prea mari sorti de izbanda.
Cum ne raportam la lucrurile din viata noastra?
Cand apare un element care ne disturba, ar fi bine sa luam o gura de aer si sa-l analizam putin:
- E important pentru mine acest aspect, sau pot sa traiesc fara sa schimb acest lucru?
- Ce impact are diferenta/disonanta aceasta in viata mea? Ma pune in pericol in vreun fel? Imi aduce un beneficiu notabil daca schimb ceva?
- Are sens sa incerc sa schimb parerea/comportamentul cuiva?
De exemplu: daca port o conversatie cu cineva in varsta despre regimul comunist, care are o viziune diferita fata de a mea, are sens sa intram in polemica? Sau „we agree to disagree” e o varianta mai sanatoasa in acest caz?
Accepta faptul ca suntem diferiti, ca fiecare persoana are „normalitatea” ei, ca trecutul personal poate influenta deciziile si modul in care ceilalti reactioneaza, ca pot interveni factori independenti de noi in interactiuni care pot sa distorsioneze mesajele si sa blocheze comunicarea:
De exemplu: poti suna un coleg sa il rogi sa te ajute chiar dupa ce a aflat o veste proasta, iar in cazul acesta un refuz din partea lui ar putea sa te surprinda. Odata inteles contextul vei fi mai tolerant in decizii si raspunsuri.
Antreneaza toleranta
Insa acceptarea nu vine pur si simplu, ea este un exercitiu de largire a flexibilitatii mintii. Un fel de muschi care se antreneaza. Trebuie sa te expui multor situatii, din ce in ce mai diverse, pentru a putea deveni mai tolerant.
Uneori, unele situatii ti se pot parea abominabile formulate generic, insa tratate individual, poti vedea nuante personale.
Afla povestile personale ale oamenilor
A. si F.
De pilda, asa s-a intamplat cand A. a aflat despre F., un prieten apropiat si un student pe care-l mentorase intr-un program extra-scolar, ca unul dintre motivele care-i slabisera increderea in sine era faptul ca era gay. Marturisirea, impartasirea propriilor framantari, de la revolta pana la acceptarea de a fi gay si coming-out-ul, au facut din A. o persoana mai empatica si mai deschisa fata de persoanele LGBTQ pe care nu le cunoscuse suficient de bine inainte.
Asadar, in spatele unor decizii/situatii se afla un motiv. Afla-l si vei deveni mai tolerant.
Ajuta-i pe ceilalti sa-si rezolve problemele
Daca ai sesizat ca un apropiat are nevoie de ajutor, incearca sa-i oferi suport, fara sa fii intruziv sau mult prea abrupt in abordare. Daca iti va accepta ajutorul, va veti simtit amandoi mai bine. Insa daca acesta nu este pregatit pentru a i se oferi o mana de ajutor, accepta fara resentimente. Acesta este primul pas catre toleranta.
Fii deschis si comunica pentru a fi mai tolerant
Uneori relatiile cu colegii de serviciu, mai ales cand vorbim despre generatii diferite, pot deveni tensionate, asadar daca te confrunti cu situatii delicate la serviciu, incearca sa intelegi:
- Care este intreg contextul in care se afla colegul tau?
- Care sunt factorii de stres care actioneaza asupra lui?
- Care sunt valorile la care se raporteaza acesta si cum gasesti o cale de comunicare intre voi, caci in functie de valorile personale primordiale, oamenii gasesc punti de comunicare intre ei.
Daca, sa zicem, valoarea principala pe care colegul tau o pretuieste este munca, iar a ta este viata personala, probabil ca vor aparea divergente in situatiile in care unul dintre voi tinde sa munceasca mai mult si sa stea peste program, iar celalalt prefera sa plece la program si sa-si dedice timpul liber familiei si activitatilor care-i fac placere, deconectandu-se de la task-urile de la job in timpul liber, ar putea aparea discutii si nemultumiri.
In acest caz trebuie sa dati dovada de toleranta unul fata de celalalt si sa gasiti mediana dintre voi: acel echilibru care asigura confort si deoparte si de alta, iar comunicarea deschisa cu privire la asteptarile fiecaruia este cheia spre toleranta si intelegere.
Toleranta fata de tine insuti
Uneori putem fi toleranti cu cei din jurul nostru, insa cand vine vorba de noi insine, putem avea exigente mult prea ridicate.
Asadar, acceptarea propriei persoane, micilor imperfectiuni, momente de rasfat, tabieturi, placeri reprezinta cheia pentru o viata sanatoasa si armonioasa cu ceilalti si, in primul rand, cu noi insine.
Daca ai nevoie de suport, de a te impaca cu tine insuti sau cu ceilalti, psihologii MAZE CENTER sunt aici sa te ajute in cadrul unei sedinte de consiliere online sau offline in Cluj-Napoca.
Daca ti-a placut articolul „Cum sa fii mai tolerant cu tine si cu cei din jur?”, urmareste-ne si pe Instagram.