Dr. Adrian Raicu
Ceea ce trăiești devine clar, explicat și abordabil împreună.
Sunt medic specialist în psihiatrie, absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. După finalizarea studiilor, m-am mutat în Germania, unde am urmat integral pregătirea de specialitate în Psihiatrie și Psihoterapie.
Experiența acumulată într-un sistem medical internațional mi-a oferit posibilitatea de a lucra cu pacienți din medii sociale și culturale diverse și de a înțelege manifestările complexe ale tulburărilor psihice. În activitatea mea, privesc fiecare pacient dincolo de diagnostic, ținând cont de istoricul său, de contextul de viață și de nevoile individuale.
Metodologie & Experiență
O parte importantă a experienței mele profesionale a fost dobândită în cadrul Clinicii de Psihiatrie și Psihoterapie a Spitalului St. Marien din Mülheim an der Ruhr, Germania.
Am evaluat și tratat o gamă largă de afecțiuni psihice, de la depresie și tulburări de anxietate până la tulburări psihotice, obsesiv-compulsive, demențe și adicții. Am participat la intervenții psihoterapeutice bazate pe ghiduri, desfășurate individual, în grup, în cuplu și în cadrul discuțiilor de familie.
De asemenea, am lucrat timp de un an în centrul de geriatrie Haus Berge din Essen, unde mi-am consolidat experiența în evaluarea și managementul bolii Alzheimer și al altor forme de demență.
În practica mea, îmbin evaluarea psihiatrică atentă cu recomandări terapeutice bazate pe dovezi medicale. Explic într-un limbaj clar diagnosticul și opțiunile disponibile, astfel încât deciziile privind tratamentul să fie luate împreună cu pacientul.
Lucrez cu persoane care se confruntă cu:
- depresie și alte tulburări ale dispoziției;
- anxietate, atacuri de panică și fobii;
- tulburare obsesiv-compulsivă;
- tulburări de somn;
- tulburări psihotice;
- probleme asociate consumului de alcool sau de alte substanțe;
- dificultăți de adaptare la situații de viață stresante;
- tulburări cognitive, boala Alzheimer și alte forme de demență.
Acord o atenție deosebită colaborării dintre medic și pacient. Îmi doresc ca fiecare persoană să se simtă ascultată, respectată și în siguranță, având posibilitatea de a vorbi deschis despre dificultățile sale, fără teama de a fi judecată sau stigmatizată.
Ofer evaluare și tratament psihiatric pentru adulții care își doresc:
- să înțeleagă mai bine simptomele cu care se confruntă;
- să identifice cauzele și factorii care le mențin dificultățile;
- să reducă impactul anxietății, depresiei sau insomniei asupra vieții cotidiene;
- să își recapete echilibrul emoțional și capacitatea de funcționare;
- să primească o evaluare atentă a problemelor de memorie și a declinului cognitiv;
- să urmeze un plan terapeutic clar, realist și adaptat nevoilor personale.
Planul terapeutic este stabilit împreună cu pacientul și poate include tratament medicamentos, intervenții psihoterapeutice și recomandări privind stilul de viață.
Lucrez în limba română, germană, engleză și italiană.
Încearcă testele noastre
Claritate, siguranță și un plan terapeutic adaptat ție
O consultație psihiatrică este primul pas spre a înțelege ce se întâmplă cu tine: discutăm simptomele, contextul în care au apărut și modul în care îți afectează viața. Vei primi explicații clare, fără termeni complicați, și un plan terapeutic realist, adaptat nevoilor tale.